A te lepăda de sine nu-i ușor, dar nu-i nici greu,
De trăirea ta aratā că-L iubești pe Dumnezeu.
A te lepăda de sine e un dar, nu-i o povară,
Asta înseamnă suferință, ca egoul tău să moară!

A te lepăda de sine e un dar ce mulți nu-l știu,
Căci când tu ești mort în fire, atunci în Isus ești viu.
Și puțin îți pasă atunci de ești lăudat de-un frate
Sau ești prigonit, urât și vorbit de rău în toate!

Atunci viața ce-o trăiești e o dragoste deplină,
Căci când Isus este în tine, ai doar pace și lumină.
Atunci suferința ta nu contează atât de tare,
Ba, din contră, luminezi ca și blândul nostru soare!

Când egoul tău e frânt, interesul tău în lume
E ca să ridici alt frate, cu ochi blânzi și vorbe bune.
Atunci tu și a ta simțire nu contează nicio clipă,
Dacă prin zdrobirea ta un alt frate se ridică!

Prea puțini mai știu în lume și puțini mai simt iubirea,
Căci nu pot să accepte moartea într-un schimb cu nemurirea!
Cine acceptă zi de zi ca să moară pentru altul,
În el crește o putere ce va cuceri înaltul!

O, atâta e de simplu, dar și-așa de complicat,
Să avem trăirea sfântă și departe de păcat,
Ce puțini azi se gândesc cum să fie mici în toate
Și, slujind cu bucurie, să pășească chiar și-n moarte!

Ce puțini azi vor să poarte alte răni, alte dureri,
Dar acei ce știu s-o facă au în ei cerești puteri!
O, de-ai ști câtă iubire va înflori în al tău piept
Când ți-ai răstigni egoul, ca un om ce-i înțelept!

Căci pentru folosul nostru, Isus Domnul ne-a învățat
Că acel ce se smerește e un sfânt înnobilat,
Și acel ce poartă crucea cu privirea lui senină
Va păși într-o zi în slavă, căci e vrednic de lumină!

O, și ce eliberare se întâmplă atunci în noi
Când lăsăm eul să moară, cu-a lui pleavă și noroi,
Și lăsăm în viața noastră ca tot cerul să înflorească,
Și atunci nu mai contează suferința cea lumească!

Căci noi vom privi ca Domnul, cu iubire și căldură,
Spre acei ce-s păcătoși, care au în ei doar ură!
Și ne vom dori adânc, cu-o ardoare nesfârșită,
Să-l aducem la Isus, să-i dea haina cea sfințită!

Dragi creștini, dacă trăiți cu Isus al vostru în fapte,
Aveți grijă ca egoul să rămână în ceea ce-i moarte!
Și dacă aveți în piept a Lui dragoste divină,
Fiți și voi cum este El, doar iubire și lumină!

Oamenii din jur să vadă că sunteți așa ca El,
Plini de dragoste și pace, și aveți în ochi un țel.
Pacea Lui să lumineze pe al vostru chip curat,
Căci sunteți copiii de rege, Tatăl vostru-i Împărat!

Fiți ca El, vă rog, creștini, nu-I aduceți întristare,
Savurați al Său cuvânt și să-I dați Lui închinare.
Răstignește-ți firea veche, lăsați Duhul să trăiască,
Și-ntr-o zi te va întâlni, căci tu ești a Lui mireasă!

El, Isus, o, ce onoare, te va întâmpina cu dor,
Că ai păzit al Lui cuvânt și ai lucrat al Lui ogor.
Tu i-ai fost ambasador într-o lume de păcat
Și ai acceptat să mori pentru Marele Împărat!

Nu-i onoare mai frumoasă decât fața lui Isus
Și ca mâna Lui străpunsă să te încununeze sus,
Și să spuie către tron: „Tată, iată încă un fiu,
Căci el a murit în fire, dar în Duh pe veci e viu!”